CLASA VIITORULUI LA MOISIL
Despre proiect
Proiectul de amenajare interioară a vizat transformarea unei săli de clasă a Liceului de Informatică „Grigore Moisil” din Iași într-un spațiu educațional modern, funcțional și stimulant. Având o capacitate pentru 30 de elevi, sala de clasă a fost concepută pentru a răspunde cerințelor unui învățământ centrat pe colaborare, flexibilitate și integrarea tehnologiei. Dotările includ televizoare, table clasice și moderne, stații de încărcare pentru dispozitive electronice, rolete electrice pentru ferestre și ventilatoare cu recuperare de căldură, asigurând astfel un mediu bine ventilat și confortabil pe tot parcursul anului. Mobilierul este format din bănci individuale, modulare, care permit reconfigurarea rapidă a spațiului pentru activități individuale sau de grup, în funcție de necesitățile didactice. Paleta cromatică aleasă este compusă din nuanțe calde și liniștitoare, create special pentru a susține concentrarea și starea de bine a elevilor. Elementele de design contribuie semnificativ la personalitatea spațiului: jardinierele cu flori, tavanul tip grilaj metalic decorat cu plante curgătoare, panourile circulare colorate, corpurile de iluminat suspendate și tencuielile decorative aplicate în forme geometrice pe pereți adaugă dinamism, vitalitate și o atmosferă creativă. Acest proiect reflectă viziunea unui spațiu educațional contemporan, care îmbină funcționalitatea cu estetica, tehnologia cu natura, și creează un mediu prietenos, adaptabil și inspirațional pentru elevi și profesori.
Echipa proiectului
Fiecare proiect are o poveste unica pe care o construim impreuna cu tine.
Hai sa vorbim despre proiectul tau!